Legat de originea si aparitia satului Cumpana, nu avem prea multe izvoare. Totusi cele care exista demonstreaza cu prisosinta existenta unei zone locuite stravechi pe acest teritoriu. Existenta unei civilizatii foarte vechi a teritoriului ocupat azi de orasul Constanta, suntem siguri ca a angrenat in circuitul sau si zonele din apropiere mai ales datorita reliefului, climei si solului fertil. Nu ne indoim ca atat in timpul perioadei grecesti si romane a Tomisului, cat si a celei bizantine, campiile fertile ale satului nostru erau cultivate cu grane de catre o serie de propietari bogati ce locuiau la Tomis si pe care le lucrau cu sclavi sau coloni si mai tarziu cu oameni liberi.

 Cateva informatii despre vechea asezare de “vicus de veterani si cives romani ”, apartinand teritoriului Tomi ne va da si Vasile Parvan in “Cetatea Ulmetum” – editia Bucuresti 1912, Radu Vulpe si Vasile Parvan in Harta Dobrogei in timpul romanilor, profesorul Suceveanu A. in “Viata economica in Dobrogea romana sec.I – III e.n.” si multe alte izvoare care vorbesc despre valahii pontici (romani de langa mare). Stapanirea otomana care se stabileste in Dobrogea in sec. XV – lea, fac sa aiba aici o colonizare masiva cu elemente turcesti, vechi otomane si tataresti. Existenta ocupatiei turcesti este atestata de numele satelor dobrogene care majoritatea aveau nume turcesti si erau locuite in majoritate de turci si cu toate acestea, studiile efectuate demonstreaza ca mai este inca multa populatie romaneasca in Dobrogea (Ion Ionescu de la Brad). Vatra satului a suferit mai multe fluctuatii, mutandu-se mai catre sud, ori catre vest, dupa caracterul pastoral al zonei ori diferite molime care afectau uneori viata locuitorilor. Prima informatie despre numele asezarii este din 1870 – sub numele de Hasiduluc – nume ce apare in lucrarea lui Ion Ionescu de la Brad “Excursion agricol dans la plain de Doubroudja” si statistica din Romania “Indicele comunelor din Dobrogea” – Bucuresti 1979. Hasiduluc, denumire turceasca, se pare ca era locuita in mare parte de turci. Numele vine de la un deal de aprox. 65 m. ce se afla asezat in N-V comunei, care inchidea o vale mica, Carsi Dere, prin care se scurgea un mic paraias. Dupa razboiul de independenta (1877), se retrag o parte din autoritatile turcesti si odata cu ei, si o parte din turcii din acest sat, ramanad un numar mic de populatie turco-tatara.

Dupa 1880, sosesc in zona, tot mai multi romani, oieri (mocani), care in trecut trecusera Dunarea cu oile lor, platind tribut turcilor (pentru care primeau hartie) pentru a-si pasuna oile in Dobrogea. Cu timpul s-au stabilit aici oieri din partile Sibiului, venind aici cu oile lor, unde au gasit suprafete imense de pasune. Si astazi intalnim cativa din urmasii acestora in comuna noastra. Dupa aceasta data, conducerea comunei este preluata de autoritatile romane. O mare parte din teren este trecut in proprietatea statului si colonizat cu tarani romani din Transilvania, Oltenia si Muntenia, mai tarziu venind aici si moldoveni. Cele mai mari colonizari de romani au avut loc intre 1882-1889, 1904-1905 (mocani), 1923-1924 (regateni), si prin 1970 vin moldovenii, dar acestia se aseaza singuri, fara sa fie improprietariti. In 1924 satul Hasi – Duluc are un deputat in Parlament, in persoana lui Constantin Alimanisteanu, ruda cu Ion Bratianu. Gratie lui, satul isi schimba numele in Cumpana (1926), luandu-se in calcul ca asezarea este la o inaltime de aprox.60 m., relief ce formeaza o cumpana intre doua bazine hidrografice ce se scurg spre est si vest. La inceput populatia a fost eterogena. Potrivit datelor statistice, din 1882 – 1903, satul cuprindea:

• romani 225 – supusi straini, 37;

• turci 160 – supusi straini, 10;

• greci 27 – supusi straini, 16;

• germani 5;

• tatari 4;

• bulgari 2;

   Satul era condus de un primar ajutat de 4 persoane. Ca o lauda pentru prefectii dobrogeni, este interesul ce l-au purtat pentru dezvoltarea scolii si ameliorarea sanatatii oamenilor. Primele vesti despre scoala din Hasiduluc, vin de la 1880, cand scoala functiona in casa unui cetatean – Onacea Ion. Dar o scoala in limba romana cu un invatator calificat, exista din 1903, unde erau inscrisi 44 de elevi (31 – baieti, 13 – fete) si o scoala musulmana (pe langa geamie) cu 35 baieti. In 1905 se construieste primul lacas de scoala (langa biserica), iar in 1929 – 1930, al doilea lacas de scoala. In 1925 – 1926, este ridicata biserica veche si in 1933 construita Primaria. Dupa cum este de observat, in aceasta asezare, prioritate au avut constructiile de lacase, pentru interesul intregii obsti, apoi a celor care interesa un numar mai mic de oameni. Din concluziile celor care s-au deplasat pe teren si au analizat situatia locuitorilor din acest sat (izvoare in “expunere intocmita de Scarlat C. Varnav – prefectul judetului Constanta – 1904” – Arhivele Statului Constanta) putem sublinia ca “populatia este blanda si supusa, si usor de a o indruma pe caile sanatoase ale progresului, ea este viguroasa, dornica, setoasa de ameliorari materiale si intelectuale”. Pana in 1911, locuitorii satului Hasiduluc nu aveau drepturi politice, dar in acelasi an au primit certificate de cetateni romani, indiferent de nationalitate, iar Hasiduluc devine comuna.

   In timpul primului razboi mondial, asezarea este lovita ca si celelalte localitati din jur. Luptele grele din 19 octombrie 1916 de la Agigea, Techirghiol, Topraisar, Cobadin, a cuprins in aria lor si acest sat, tirul nemilos de artilerie grea, a semnat panica in randul populatiei civile. Tot ce se facuse in acesti ani dupa independenta este aproape distrus. Refugiile au adus pagube in special populatiei sarace ce cu greu s-au putut reface la intoarcere. In amintirea si spre cinstirea eroilor cazuti in razboiul pentru apararea patriei din 1916 – 1918, la intrarea in sat, langa biserica veche, pe soseaua principala, din intiativa unui comitet comunal in frunte cu Alecu Trandafir si invatatorul Alexandu Dumitrescu a fost ridicat acest monument. In 1923, vin primii colonisti din jud. Olt si Romanati, asezandu-se in S-V satului. La venirea lor, satul avea 1292 de romani si 170 de turci si tatari. In 1926, prin Legea administrativa a Romaniei, Hasiduluc isi schimba numele in Cumpana. Din datele Prefecturii, reiese ca dupa razboi situatia locuitorilor incepe sa se imbunatateasca simtitor. Principala lor ocupatie fiind agricultua si cresterea animalelor. Suprafata merelei satului era de 3.545 ha. in majoritate apartinand unor mari mosieri care locuiau la Bucuresti, la Constanta si mai putin in comuna. Aici mai exista si o banca populara “Renasterea”, doua scoli primare cu 208 elevi, o biserica si Primaria actuala. Criza economica din 1929 – 1933, a avut puternice repercursiuni si asupra locuitorilor din comuna Cumpana, in special a taranilor saraci si mijlocasi, care pentru a putea rezista, faceau imprumuturi la banci. Cel de-al doilea rasboi mondial a atins din nou si satul nostru. Tineri si mai maturi, au fost inrolati si au platit cu jertfe si sange toata perioada razboiului, pana in 1945. Si in cinstea lor a fost ridicat monumetul din fata Primariei. In scurtul istoric prezentat reiese vechimea acestei localitati si in continuare existenta unei populatii harnice, care a luptat si a muncit pentru un trai mai bun.

   Cum era normal, dupa razboi, au loc si aici o multime de schimbari care tulbura viata oamenilor care incepusera un bun proces de dezvoltare a localitatii. Confiscarea unor mosii ale familiei Alimanisteanu (481 ha.), familiei Ichim, Zainea si Costescu nu a rezolvat deloc problema taranilor fara pamant din localitate, pentru ca majoritatea suprafetelor au trecut in proprietatea statului. Ca peste tot in tara, si aici in 1950 apare prima gospodarie agricola colectiva. La inceput cu 54 de membri, iar mai tarziu, la sfarsitul anului 1057, fiind obligati prin diferite metode de constrangere, s-a inscris tot satul, adica 502 familii, (cu 2562 ha. pamant arabil, 245 cai, 115 carute, 186 bovine, 9122 vaci cu lapte), 200 oi, 40 porci, 3 samanatori si 5 seceratori simple. Culturile practicate erau in special de grau, orz, ovaz, porumb si floarea soarelui. Ca urmare a introducerii irigatiilor pe intreaga suprafata arabila, incepand din 1965 s-a schimbat procentul suprafetelor cultivate cu cereale, dand posibilitatea maririi suprafetelor cultivate cu porumb si plante furajere de masa verde, sfecla de zahar si soia – lucru ce a dat posibilitatea dezvoltarii mai mari a sectorului de crestere a animalelor. Profilul de productie a unitatii a fost determinat de o parte de conditiile pedoclimatice favorabile anumitor culturi si specii de animale, iar pe de alta parte, de imediata apropiere de municipiul Constanta, care a impus dezvoltarea acelor ramuri de productie legate de aprovizionare litoralului cu produse proaspete (oua, lapte si legume), care asigura o desfacere rapida si venituri insemnate. Datorita bunei organizari economice si a muncii majoritatii membrilor CAP aceasta unitate a ajuns printre unitatile fruntase din Dobrogea. Pentru rezultatele obtinute, ea era deseori vizitata de oameni de seama chiar peste hotare.

   Daca am spicui cateva semnaturi din cartea de onoare a Cooperativei, vom vedea ca in 1963 a fost vizitata de Secretarul Natiunilor Unite Utant, in 1965 primul ministru al Republicii Somalia, apoi ambasadorul Republicii Arabe Unite, in 1967, ministrul agriculturii din Franta, primul ministru al Austriei, Iosif Klaus, in 1978, presedintele R.P. Chineze si alte delagatii franceze, germane, sovietice, formate din scriitori, oameni politici si tarani. Datorita dezvoltarii industriale tot mai pronuntata a orasului Constanta si a cresterii numarului locurilor de munca, datorita apropierii localitatii de acest oras, un numar tot mai mare, in special de tineri, pleaca la oras si se angajeaza in industrie. Forta de munca in CAP ramane deficitara, necesarul fiind completat cu forta de munca din alte zone ale tarii: Moldova, Oltenia si prin mecanizarea tot mai accentuata a proceselor tehnologice. Alaturi de aceasta unitate importanta de productie a comunei Cumpana, mai functioneaza cu rezultate deosebite in aceasta perioada si o sectie de cultura a plantelor selectionate pentru furaje, IAPS, cu 499 ha. teren arabil, o Cooperativa de consum cu 125 salariati, prestatori de servicii pentru populatie si comert, o sectie de sticlarie cu profil artizanal si o mica banca de credit. Incepand din sec. al XIX – lea, evolutia generala a numarului de locuitori a satului a fost progresiva. Ea s-a realizat atat prin sporul natural, dar in special pe seama sporului migratoriu. Apropierea de orasul Constanta, oras cu multe locuri de munca si o zona buna de desfacere a produselor agricole, duce la o emigrare masiva aici a populatiei din sudul Dobrogei, din satele componente ale comunei ,cat si din Moldova. Prin construirea Canalului Dunare – Marea Neagra, satul Straja din vestul comunei este dezafectat, si populatia stramutata in comuna Cumpana, oferindu-i-se, locuinte la bloc, astfel comuna capatand un mare numar de locuitori. De asemenea un rol important il are si migratia temporala. Astazi sporul natural este destul de ridicat, dovada numarul mare de populatie prescolara si scolara si se face simtita o migratie destul de numeroasa, dar de la oras la sat. In ceea ce priveste densitatea populatiei, aceasta se situeaza peste limita medie a tarii.

Astazi vatra satului se intinde pe o suprafata de 496 ha. Si prezinta urmatorul mod de folosinta al teritoriului:

-      teren agricol : 150 ha

-      centre de productie: 53,61 ha

-      zona de locuit : 292,39 ha

Satul are un aspect civilizat, cu o retea stradala bine conturata, dar nu definitiv amenajata, lipsind inca spatii verzi si arbori de aliniament. Comuna dispune de retea de drumuri comunale insumand 110 km, din care: - drumuri pietruite – 24 km

- drumuri asfaltate – 14 km

- drumuri de pamant -72 km

Reteaua de alimentare cu apa si canalizare este strucutrata astfel:

-      retea de apa potabila in lungime totala de 65 km

-      retea de canalizare in lungime totala de 15 km

Ocupatia principala a locuitorilor ramane in continuare agricultura, dar inca o mare parte dintre ei lucreaza in zona industriala si a Portului Constanta si Agigea Sud si pe litoral in timpul sezonului estival.