Comunicate|

Data/Ora
Date(s) - 25/10/2022
Toată ziua

Categorie


Flori pentru ostași la Cumpăna!

 

       De fiecare dată, în ajunul Praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, onorăm, așa cum se cuvine, Armata României pentru eroismul și jertfele bravilor săi militari, dovedite de-a lungul timpului, pentru împlinirea idealurilor noastre naționale: suveranitate, independență, unitate și indivizibilitate.                      

       Primăria și Consiliul Local Cumpăna au marcat și această zi importantă, de Ziua Armatei Române, prin manifestări. Astfel, au fost depuse coroane de flori la cele patru monumente de pe raza comunei Cumpăna, dedicate eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial.

      Festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat. Imediat după acest moment a avut loc slujba religioasă oficiată de preotul paroh al Bisericii Sfânta Parascheva din Cumpăna, Ion Soare.

       Jertfa celor care au pus dragostea de țară mai presus decât orice alt ideal nu va fi uitată niciodată, iar paginile istoriei scrise cu sângele eroilor vor fi citite, din generație în generație, cu respect și gratitudine.

 

La mulți ani tuturor cadrelor militare active și în rezervă!

 

Comentariile sunt oprite.

Close Search Window
Sari la conținut