Comunicate, Evenimente|

Data/Ora
Date(s) - 10/06/2021
Toată ziua

Categorie


Conform tradiţiei, de Ziua Înălţării Domnului, se comemorează şi Ziua Eroilor, o sărbătoare dedicată eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi căzuţi în luptă de-a lungul veacurilor pentru credinţă, libertate, apărare şi reîntregirea neamului.

Joi 10 iunie 2021, începând cu ora 11.00, reprezentanți ai: Consiliului Local Cumpăna, Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Asociația „Cumpăna Tinerilor” și ale celor două grădinițe, au depus coroane de flori la cele trei monumente ale eroilor din localitate.

Cu această ocazie a fost omagiat și veteranul de razboi Ceapa Ion (104 ani) cetățean de onoare al comunei Cumpăna.

În această zi, a ridicării la ceruri a Mântuitorului, credincioşii se roagă în taină ca eroii să vegheze la destinele României.

În toate bisericile din țară  și străinătate se fac slujbe pentru  pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Este ziua când ne înclinăm frunţile şi rostim o rugăciune pentru sufletele celor care au pierit departe de cei dragi pentru o cauză dreaptă.

Sărbătoarea sfântă a Învierii Domnului să reverse asupra dumneavoastră sănătate, belșug și bucurie, pace în suflet, dragoste în inimă și liniște în familie.

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!




Comentariile sunt oprite.

Close Search Window
Sari la conținut