În temeiul prevederilor Legii 421/2002 modificată privind regimul juridic al vehiculelor fără proprietar sau abandonate pe domeniul public, lucrătorii din cadrul Serviciului Poliției Locale Cumpăna, în ziua de 13.08.2026, au efectuat o acțiune în vederea identificării de astfel de vehicule, fiind ridicate de pe domeniul public al localității, respectiv de pe str. Florilor, două autoutilitare care se aflau în această situație de peste 3 ani.
Având în vedere cele de mai sus, vă informăm că vom intensifica desfășurarea de astfel de acțiuni, în vederea eliberării domeniului public de astfel de obstacole care îngreunează desfășurarea în bune condiții a traficului rutier.












