Comuna Cumpăna celebrează „Săptămâna Europeană a Sportului” prin mișcare pentru sănătate și bucuria de a fi împreună!
Agenția Națională pentru Sport, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, marchează în această perioadă cea de-a X-a ediție a Săptămânii Europene a Sportului (23–30 septembrie 2025), o ediție aniversară dedicată mișcării, sănătății și comunității. Inițiativa europeană #BeActive promovează un stil de viață activ și echilibrat, încurajând participarea la sport pentru toate categoriile de vârstă.
Și în acest an, Comuna Cumpăna s-a alăturat acestei inițiative a Comisei Europene, printr-o serie de activități sportive organizate prin grija și sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cumpăna, al Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna și al partenerilor instituționali.
Ziua de 24 Septembrie 2025 a debutat cu o vizită a preșcolarilor de la Grădinița „Florilor”, care au descoperit facilitățile Complexului Sportiv „Centenar 2018”, fiind încântați de atmosfera sportivă, promițând că atunci când vor mai crește se vor înscrie la cel puțin un sport.
După-amiază, pista complexului a găzduit MINICROSS-ul #BeActiveCumpăna, la care au participat peste 500 de copii sub 12 ani, împărțiți pe categorii de vârstă. Atmosfera a fost plină de energie și emoție, iar cei mici au fost recompensați cu diplome pentru efortul și spiritul lor competitiv.
Câștigători Minicross:
Fete 6-8 ani: Botez Elisabeta, Trașcă Eva, Trașcă Rebeca, Roman Mara, Chele Diana
Fete 9-12 ani: Sali Arzu, Bulgaru Adelina, Ali Elis, Guraliuc Mădălina, Marin Alexandra
Băieți 6-8 ani: Pandele Gabriel, Badea Ianis, Cordunianu Iustin, Culea Emi, Ivan Gabi
Băieți 9-12 ani: Badea Andrei, Lascu Sebastian, Corduneanu Patric, Alexandru Eric, Costandache Robert.
Seara, mișcarea a continuat cu “Crosul de Noapte #BeActiveCumpăna”, desfășurat pe traseul cu startul din apropierea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și sosirea la Complexul Sportiv „Centenar 2018”. Peste 400 de copii și tineri de peste 12 ani au alergat cu entuziasm, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a sportului.
Primii la linia de finiș au ajuns:
– Feminin: Toroancă Damian Luiza, Gavrilă Ioana, Moraru Maria, Mocanu Mateea
– Masculin: Ivan Andrei, Ali Savas, Pandele Ștefan, Borandel Tudor
Câștigătorii la toate categoriile au fost recompensați cu diplome, medalii, bidoane pentru hidratare, ghiozdane și tricouri.
La start și la festivitatea de premiere s-au aflat alături de comunitatea din Cumpăna oficiali și invitați de seamă:
– Marian Țuțuianu – director DJST Constanța
– Mariana Solomon – coordonator proiect, consilier DJST Constanța
– Andrei Semerjai – președinte Asociația Județeană de Atletism
– Gabriel Georgescu – inspector școlar pentru educație fizică
– Cătălin Ganera – director LPS Constanța
– Simona Chirilescu – director adjunct LPS Constanța
– Andrei Szemerjai – fost director LPS Constanța
– Elena Frîncu – purtător al colanului de aur al sportului românesc; președinte de onoare a CS “Victoria” Cumpăna
– Mariana Gâju – primarul comunei Cumpăna
– Florin Neagu – viceprimarul comunei Cumpăna
Evenimentul a fost onorat și de prezența gimnastelor comunei, proaspete componente ale Lotului Național de Gimnastică – ansamblu junioare al României: Maya Ulrich, Andrada Luțan, Antonia Luțan, Bianca Georgescu, Amalia Banciu, antrenate de doamna prof. Elena Vlad. Pregătirea acestui lot va începe pe 14 octombrie 2025, pentru o perioadă de un an și jumătate, având ca obiectiv participarea României la Campionatul Mondial din 2027. Acestea au primit diplome și tricouri pentru reușita lor.
Adresăm felicitări tuturor participanților și câștigătorilor care au demonstrat spirit sportiv și bucuria de a fi împreună. Mulțumim tuturor profesorilor, antrenorilor, părinților și voluntarilor implicați, precum și instituțiilor partenere. Un gând special de mulțumire se îndreaptă către Jandarmeria Română și Serviciul de Ambulanță Constanța, care au fost alături de noi și au contribuit la buna desfășurare și siguranța evenimentelor.
Prin aceste activități, comuna Cumpăna s-a alăturat mișcării europene #BeActive, contribuind la promovarea unui stil de viață sănătos și dinamic pentru toate generațiile.





















